marți, 21 martie 2023

Ziua Mondială a Poeziei

 

 

Ziua Mondială a Poeziei este marcată anual la 21 martie, ca urmare a aplicării unei decizii a UNESCO, emisă în timpul celei de-a 30-a sesiuni susținute la Paris, în noiembrie 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.

Poezia este una dintre cele mai prețuite forme de exprimare a identității culturale și lingvistice ale umanității, precum și o formă de manifestare a creativității acesteia. Se spune că poezia este sufletul nostru, prin urmare este viața noastră. O societate valoroasă aduce mereu în lumină poeți din cei mai buni, care ajung apoi să cucerească o lume întreagă prin cuvânt.

Azi, în incinta bibliotecii N4 din cartierul Soroca Nouă sa petrecut un recital de poezie „Primăvara cu miros de poezie”, cu elevii IPLT „Constantin Stere” Tomac Andreea cl. X „b”, Scutaru Amina, Celac Sandu, Slobodean Andreea cl. V „c” ghidați de profesoara Repeșco Stela. Copiii au recitat poezii a marilor poeți Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Nichita Stănescu, V. Romanciuc.

Poezia ne încântă copilăria, ne poartă prin mrejele adolescenței, ne cântă tinerețea,  ne mângâie maturitatea și ne alină bătrânețea.

        


                                                                                                                                          


miercuri, 1 martie 2023

Mărțișor simbol al primăverii


    Mărțișorul este considerat simbolul primăverii, al revenirii la viață a naturii și a tot ce o înconjoară. Este oferit în fiecare an pe data de 1 martie, zi în care se respectă o serie de tradiții și obiceiuri pentru un an îmbelșugat.

Mărțișorul oferit în ziua de 1 martie este considerat un talisman al norocului, al prețuirii și bunăstării. Este dăruit doamnelor și domnișoarelor de către bărbați, în semn de admirație și respect și este purtat de acestea timp de două săptămâni ori toată luna martie.
Mărțișorul nu trebuie aruncat la gunoi după ce a trecut perioada în care nu se mai poartă. Se spune că dacă îl arunci, acest lucru îți va aduce ghinion. Mărțișorul se leagă într-un singur nod și te apără, în perioada în care îl porți, de ghinioane.
Pe 1 Martie nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să stai supărat, deoarece riști să rămâi supărat până la venirea toamnei.

 Ziua de 1 Martie aduce cu ea un frumos obicei de primăvară numit mărțișor. Cu această ocazie la biblioteca N4 Soroca Nouă sa dat start sărbătorilor din luna martie. Am o format o expoziție de mărțișoare, și expoziție zilele Ion Creangă „ ,Creangă ființa și sufletul neamului românesc”. Copiii au făcut cunoștință cu tradițiile și obiceiurile sărbătorilor de primăvară, legenda mărțișorului, eroii din poveștile lui Ion Creangă ș.a. 

Vă așteptăm să veniți la bibliotecă și să lecturăm poveștile sfătosului bunic din Humulești, să vizionăm filme despre Ion Creangă.
  Vă urăm ca soarele Mărțișorului să vă lumineze mereu gândurile și faptele.