vineri, 26 iulie 2019

Serviciul „Relaxare prin desen”


                                  
  „ Îmi plac copiii – orice copil e un mic Picasso, sunt bulgări de creativitate.  Întotdeauna mi-am întreţinut partea aceea copilărească din mine.”                     (Francisc Ford Coppola)
                                                                                                                                                                       Noi, colaboratorii filialei N4 Soroca Nouă le-am propus  copiilor  serviciul  „Relaxare prin desen” pe timp de vară și ei au acceptat. În cadru acestui  serviciu fiecare copil creativ iși are ocupatie.  Îi provocăm să-si exprime propria creativitate, dar și să interacționeze cu celalți. Inainte să se apuce de desenat, ei discută despre realitate și imaginație, apoi cu ajutorul creioanelor și hârtiei se apucă de desen. După ce lucrarea  este finisată cu  toții, cu dispoziție de vacanță, lecturează cărți  privesc un film cu desene animate. 
   Copiii  au ocazia să-și facă prieteni noi intr-o activitate care ii dezvoltă comunicarea si imaginatia.   Invață să coopereze și să negocieze cu ceilalți copii, devin mai deschiș față de ceilalți copii.
   Arta este o directie importantă de dezvoltare a copilului. Colaboratorii bibliotecii îi indeamnă  pe toti  să deseneze  impreună cu copilul. Daca copilului ii place să deseneze, vino impreună  la biblioteca  N4 unde are loc serviciul „Relaxare prin desen”.
                                      










joi, 25 iulie 2019

Magicul univers a desenelor animate

E frumoasă vacanța la bibliotecă! Aici poți petrece timpul liber cu folos, comunicând, antrenând gândirea, memoria. Programul „Magicul univers al desenelor animate” se bucură de un mare succes în rândurile micilor utilizatori ai bibliotecii în timpul vacanței. Scopul este atragerea copiilor la bibliotecă prin intermediul desenelor animate, stimularea imaginației, atenției, dezvoltarea limbajului ș.a.

                  

 

miercuri, 24 iulie 2019

O zi în postură de bibliotecar



     La biblioteca N4 din cartierul Soroca Nouă se continuă lucrul început în 2018 din cadrul programului „O zi în postură de bibliotecar”, care pune copiii în situația de a fi bibliotecari, cu tot ce presupune acest lucru. Aceasta este o profesie interesantă, plină de cunoștințe, scriitori, cărți și multă lectură. Un bibliotecar trebuie să cunoască tot ce se întâmplă în biblioteca sa. Nu e simplu, dar e frumos să te afli în mijlocul cărților. Și încă ceva: un bibliotecar care-și dorește mulți cititori, trebuie să fie carismatic, să se bucure de autoritate.
Scopul acestui program este promovarea meseriei de bibliotecar, în cadrul căreia persoane din afara bibliotecii participă alături de bibliotecari la activităţile specifice profesiei.




 

joi, 11 iulie 2019

Ora poveștilor



Astăzi, 11-07-2019,la  filiala N4 CDI „M. Sadoveanu”  în cadrul programului „Ora poveștilor” am călătorit imaginar peste nouă mări și nouă țări unde se află o împărăție fermecată, în care trăiesc  zâne bune și cotoroanțe bătrâne, prinți viteji și prințese preafrumoase(Kay, Gerda, Crăiasa Zăpezilor ș.a.) organizând, o frumoasă oră de povesti împreună cu cei mai ingenioși, curajoși copii. Am lecturat cartea jubiliară a lui H. Ch.Andersen „ Crăiasa Zăpezilor” (175 de ani de la publicare). Copii au avut  posibilitatea de a citi și descoperi personaje noi din lumea poveștilor, să deosebească mai ușor faptele bune de cele rele și să găsească soluția cea mai potrivită. Copiilor le place mult acest tip de activitate deoarece au posibilitatea de a-și expune propria opinie, de a da sfaturi prietenilor săi, cum ar trebui să procedeze corect pentru a nu ofensa aproapele său. Anume poveștile aduc o prețioasa contribuție la formarea personalității copiilor, dornici de a învăța ceva nou. Copiii  au ascultat  cu plăcere basmele lui H.Ch.Andersen pentru că ele răspund nevoii lor de a cunoaște și de a înțelege.
Toți, cei care doresc să citească, împrumute la domiciliu povești, basme, sunt așteptați cu mare drag la bibliotecă N4 Soroca Nouă. Aici veți descoperi minunata lume a poveștilor.








Ștefan cel Mare și Sfânt



Stefan cel Mare face parte din familia musatinilor. Este urmasul lui Alexandru cel Bun. A fost domn al Moldovei intre anii 1457-1504, a avut o domnie lunga de 47 de ani, in timpul careia a dus o multime de lupte stralucitoare, incercind sa faca tot posibilul ca poporul sau să traiască bine. Trebuie să evidențiem faptul că factorul determinant al acestor victorii au fost moldovenii, pe care voievodul i-a cunoscut, i-a iubit, i-a înțeles, i-a condus cu destoinicie, punându-și în slujba tarii toată capacitatea și energia sa. Moldova  a fost nevoită să ducă un număr mare de  războaie pentru a-și apăra dreptul la viața, de aceea este firesc ca problemele militare ale epocii să ocupe un  rol important în activitatea domnitorului. A facut totul doar pentru popor, fiind un om foarte binevoitor, fapt pentru care a fost, este si va fi pretuit si proslavit.
Cu această ocazie pe data de 3-06-2019, la biblioteca N4 din cartierul Soroca Nouă sa petrecut o oră istorică „Ștefan cel Mare și Sfânt - domnitor al Moldovei”. Activitatea a fost organizată și petrecută de colaboratorii bibliotecii  și elevi din clasele VI-VIII de la IPLT „C.Stere”.
 În cadrul activității s-a organizat o expoziția de carte „ Ștefan cel Mare și Sfânt” unde au fost  prezentate cărțile:N. Dabija, „Oltea”  A. Strâmbeanu, „Ștefan cel Mare:personalitate marcantă”, „În căutarea identității”  N. Dabija, „Viața  lui Ștefan cel Mare”  M.Sadoveanu, „Istoria lui Ștefan cel Mare”  N.Iorga ş.a care sunt solicitate de utilizatorii bibliotecii.
 Copiii  au prezentat un recital de poezii și  cântece  „ Un clopot pentru Ștefan cel Mare” pe versurile: Vasile Alecsandri, Nicolai Dabiga,  D. Bolintineanu. Pe parcursul acestei ore  copiii au prezentat comunicări la tema: „Epoca lui Ștefan cel Mare”, „Luptele lui Ștefan cel Mare”, „ Chipul lui Ștefan cel Mare” în literatură și folclor. Ei au prezentat viața  zbuciumată, dar plină de fapte glorioase ale lui Ștefan cel Mare, un bun fiu duhovnicesc al poporului, care a  luptat cu dăruire, până la sacrificiu, împotriva năvălitorilor străini, apărând destoinic  hotarele Moldovei.
  Această activitate le  cultivă  dragostea de neam, de târa, de popor tuturor celor îndrăgostiți de carte și lectură. Scopul este  de a informa beneficiarii interesați de istoria  Tării Moldovei, de-a aduce omagiu și respectul cuvenit celui care a fost, este și va fi Domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt- marele și gloriosul domn, care  prefera să plătească tribut turcilor  în schimbul păcii pe acest pământ.