In memoriam Grigore Vieru.

 

 

  Astăzi se împlinesc 12 ani de când marele poet Grigore Vieru a plecat în neființă. Maestrul cuvântului s-a stins din viață la 18 ianuarie 2009, după un atac de cord suferit în urma unui grav accident rutier.

Frumusețea cuvîntului în operele creative ale distinctului poet Grigore Vieru este alături de cele mai sublime valori: mama, patria, graiul, doina, dorul, pîinea, copilăria, dragostea de viață. Grigore Vieru a fost cel mai cântat poet în viată pe ambele maluri ale Prutului. În versurile lui ne-am regasit, probabil, fiecare dintre noi, atunci când ne-a fost dor de mama, când am iubit sau când ne-am simtit români: „Pe pamânt stravechi si magic / Numai dânsa ni-i stapâna / Limba neamului meu dacic / Limba noastra cea româna”.

A plecat, dar ne-a lasat poeziile si un exemplu de verticalitate, curaj si demnitate. A luptat întreaga viata pentru limba româna si a visat la tara în care sa încapa toti românii. Când i-a fost greu, i-a scris o scrisoare fratelui de peste Prut – o “Scrisoare din Basarabia”:

“Din Basarabia va scriu / Dulci frati de dincolo de Prut / Va scriu cum pot / Si prea târziu / Mi-e dor de voi si va sarut”.

El a plecat sus și ne veghează. Zi de zi, an de an, e tot mai departe, însă neuitat! Grigore Vieru este poetul începuturilor, ființă pământeană și nepământeană deopotrivă, umedă de roua lacrimilor vărsate de-a lungul veacurilor de românii basarabeni. Sursa poeziei lui Grigore Vieru este viața în toată complexitatea ei: copilăria, bucuria tinerească, neliniștea și suferința iubirii absolute.