Ziua mondială a apei se marchează anual la 22 Martie. Este o zi în care sărbătorim apa și în care se atrage atenție, la nivel mondial, asupra populației care suferă de lipsa apei.
Apa este cea mai răspândită substanță compusa si reprezintă trei sferturi din suprafața globului terestru. Ca si aerul, ea constituie factorul principal al menținerii vieții pe pământ.
Apa este o resursa naturala esențială cu rol multiplu in viața economica.
Fără apă nu ar putea exista viață. În organism apa intră în compoziția organelor, țesuturilor și lichidelor biologice. Ea dizolvă și transportă substanțele asimilate și dezasimilate; menține concentrația sărurilor în organism și, evaporându-se pe suprafața corpului, ia parte la reglarea temperaturii. Apa contribuie la fenomenele fizice din plante și are o deosebită importanță în procesul de fotosinteză. Fiecare forma de viață de pe pământ, de la simple organisme unicelulare pană la cele mai complexe forme de viață, toate au nevoie de apă pentru a exista. Planeta noastră este formată din 70%, apă, (deși omenirea are la dispoziție doar 3% apă potabilă), la fel cum și creierul uman conține 78%, ce credeți? Tot apă. Pentru a rămâne sănătoși, trebuie să consumăm cel puțin opt pahare cu apă pe zi deoarece apa nu este bună doar pentru a ne curată farfuriile după masă, ci și pentru a ne asigura o funcționare optimă a organismului. Apa ne ajută să rămânem curați atât pe dinăuntru, cât și pe dinafară, același lucru aplicându-se și planetei pe care locuim. Orice individ poate trăi câteva săptămâni fără mâncare, însă fără apă, doar câteva zile.
Apa trebuie consumată cu responsabilitate, iar sursele de apă trebuie protejate. Experții spun ca în prima decadă a secolului 21 fiecare om a consumat în medie de 1,25 de ori mai multe resurse decât i-ar fi permis biosfera Terrei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu