Ion Aldea - Teodorovici, compozitor și interpret

 

          

              Se împlinesc 29 de ani de când cele două inimi gemene ale cântecului de libertate națională, Ion și Doina Aldea-Teodorovici, au încetat să mai bată, în urma tragicului accident rutier care a avut loc la Coșereni, în apropiere de București, în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992. Ziua în care cultura întregului spațiu al limbii române a pierdut cele mai frumoase și mai clare voci ale idealului de recuperare a identității naționale. 

Fără ei, mișcarea de renaștere a spiritului românesc din Basarabia ar fi fost mai săracă, Ion și Doina îngemănând în cântecele lor întreaga puritate, emoție și frumusețe a luptei basarabenilor pentru revenirea la matca lor originară, cea a limbii și culturii române.

    Născut la 7 aprilie 1954, de Buna-Vestire, în orașul Leova, Ion Aldea-Teodorovici a rămas la numai 10 ani fără tată, preotul Cristofor Teodorovici, cel care i-a cultivat din fragedă pruncie dragostea pentru muzică. În timpul studiilor la Conservatorul „Gavriil Musicescu” își face debutul pe scenă, alături de formația „Contemporanul”, condusă de Mihai Dolgan. În anul 1981 se căsătorește cu tânără și frumoasa artistă Doina Aldea, devenită ulterior și Teodorovici (născută pe 15 noiembrie 1958, la Chișinău), alături de care va cutreiera toate localitățile Moldovei. Interesant este că duoul Ion și Doina s-a lansat în cadrul unei seri de creație a poetului Grigore Vieru, un moment predestinat parcă de soartă pentru a arăta traseul hărăzit acestor martiri ai ideii naționale.

Destinul lor se schimbă odată cu mișcarea de renaștere națională a românilor basarabeni de la finalul anilor `80, începutul anilor `90, când popularii interpreți devin vârful de lance al mișcării artistice care avea să însoțească pașii care au dus la repunerea în drepturi a limbii române și a alfabetului latin, iar în final, la independența Republicii Moldova.

În timpul conflictului de pe Nistru, au cântat pentru combatanții de sub tricolor, la numai 300 de metri de linia frontului, pentru a-i îmbărbăta pe cei care luptau pentru păstrarea integrității teritoriale a țării. Atunci, alături de ei și de Grigore Vieru s-a aflat și poetul Adrian Păunescu, un alt mare luptător pentru cauza românilor basarabeni, dispărut prea devreme dintre noi.

Pe 27 august 1991, în fața a zeci de mii de oameni au dat glas prin cântec bucuriei momentului despărțirii definitive de imperiul sovietic, în Piața Marii Adunări Naționale, după care, într-un arc peste spațiul românesc, au plecat direct la Festivalul de la Mamaia, acolo unde au dus cu ei fraților din dreapta Prutului mesajul de libertate al tânărului stat apărut pe harta lumii.

Au dispărut mult prea devreme, în plină putere creatoare, lăsând un gol încă neumplut în sufletele celor care au prețuit îngemănarea versurilor patriotice cu muzica de calitate. Să ne amintim ce spunea marele poet Grigore Vieru, la dispariția fizică a celor doi artiști: „Doina şi Ion, trecuți în legendă, s-au topit în suferinţele acestui pământ, iar noi, la rândul nostru, ne vedem şi mai clar propria fiinţă rănită în oglinda neasemuitului lor har. Artistul nu poate inventa bucuriile, nici durerile poporului său. Asta au înţeles-o Doina şi Ion. Ei n-au inventat nimic, ei, pur şi simplu, au ars în cântecul lor”.