27 aprilie – Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova

     

 

Astăzi 27 aprilie, sărbătorim Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova – Tricolorul – simbolul național al țării noastre care în 1990 a fost desemnat oficial Drapel de Stat al Republicii Moldova de către deputații primului Legislativ.
Drapelul de Stat simbolizează trecutul, prezentul și viitorul statului moldovenesc, reflectă principiile lui democratice, tradiția istorică a poporului, egalitatea în drepturi, prietenia și solidaritatea tuturor cetățenilor republicii. Tricolorul este arborat pe edificiile instituțiilor oficiale ale statului, la ceremonii și solemnități, și însumează toate aspirațiile spre libertate și democrație ale cetățenilor noștri, de afirmare plenară și consolidare a statalității Republicii Moldova.

 

Ziua mondială a artei

 

                                    
   

Ziua mondială a artei este marcată anual, la 15 aprilie, ca o recunoaștere a contribuției oamenilor de artă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.

Arta se prezintă în nenumărate forme, dar categoriile oficiale, stabilite pentru prima dată în Grecia antică, au fost arhitectura, pictura, sculptura, muzica, literatura și dansul, cărora li s-a adăugat, în 1911, cinematografia, considerată cea de a șaptea artă.

Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului și umanistului italian Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452 - 2 mai 1519), considerat un simbol al liberei exprimări, un vizionar în lumea artelor, el fiind și autorul celebrului adagiu "În viață, frumusețea dispare. În artă, nu".

Aducerea oamenilor împreună, inspirație, calmitate și împărtășire: acestea sunt puterile artei, a căror importanță a fost evidențiată  în timpul pandemiei. Cu sute de mii de oameni direct afectați de virus și cu mai multe miliarde fie în blocaj, fie în lupta împotriva pandemiei din primele linii. Această zi Mondială a Artei este că arta are puterea de a ne uni și de a ne conecta în perioade de criză.

Așa cum omul are nevoie de oxigen pentru a supraviețui, are nevoie de artă și poezie.  Această criză ne amintește, cât de mult arta și cultura sunt nevoi vitale pentru umanitate, cât de mult sunt fermentul unității și rezistenței noastre.  În această perioadă de distanțare socială, arta ne apropie mai mult ca oricând.

     Despre menirea artei şi sensurile exprimării artistice s-au pronunţat, de-a lungul timpului, filosofi, oameni de ştiinţă, artişti celebri. Iată câteva citate:

• „Scopul artei este acela de a spăla, de pe sufletele noastre, praful vieţii de zi cu zi” (Pablo Picasso).
•   “Scopul artei este de a reprezenta nu înfăţişarea exterioară a lucrurilor, ci sensul lor profund” (Aristotel).
•   „Dacă arta e menită să hrănească rădăcinile culturii noastre, atunci societatea trebuie să-l lase pe artist liber să-şi urmeze imaginaţia, oriunde l-ar duce ea” (J.F. Kennedy).
•   „Niciun mare artist nu vede vreodată lucrurile aşa cum sunt ele în realitate. Dacă le-ar vedea aşa, ar înceta să mai fie artist” (Oscar Wilde). 

Îndemn toată lumea să privească filme bune, să asculte muzică de calitate, să urmărească spectacole teatrale autohtone, oferite gratuit online, să viziteze galeriile virtuale ale muzeelor, să citească cărți ale maeștrilor penei, și să își dedice timpul liber celor apropiați și cultivării personalității.

 

Ștefan cel Mare urcă pe tronul Moldovei

  Azi 14 aprilie s-au împlinit 564 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ștefan cel Mare și Sfânt(1457 – 1504)

 

 

La 14 aprilie 1457, urcă pe tronul Moldovei Ştefan, fiul lui Bogdan al II-lea şi nepot al lui Alexandru cel Bun.

  Ştefan cel Mare a preluat tronul după înlăturarea lui Petru Aron, pe care l-a învins în bătălia de la Doljeşti, pe Siret, la data de 12 aprilie 1457. Două zile mai târziu, Adunarea ţării l-a proclamat pe Ştefan cel Mare domnitor. Ţara Moldovei se întindea, la acea vreme, de la Carpaţii răsăriteni până la Nistru. Ştefan a câştigat repede încrederea întregii  Moldove.

Ștefan cel Mare a fost domnul Moldovei intre anii 1457 și 1504. El a avut cea mai lungă domnie, 47 de ani. A fost un domnitor cu mari calități și un bun conducător militar. In timpul domniei sale, el a intărit granițele tării prin construirea cetătilor de la Suceava, Neamț, Chilia, Cetatea Alba, Lăpușna, Hotin.

El a dus peste 40 de batălii, majoritatea fiind victorioase. Cea mai mare victorie a sa este Batălia de la Vaslui impotriva turcilor conduși de Soliman-Pașa.

Domnitorul Moldovei a fost un credincios desavârșit. Se știe că după fiecare victorie, el ridica câte o biserică, atât in Moldova, cât și in Tara Românească și Transilvania. El a ridicat foarte multe biserici, mănăstiri aproximativ 44. A murit in 1504 si inmormantat la Manastirea Putna.

Va rămâne in istoria noastră unul dintre cei mai mari conducători, care s-a luptat cu vitejie, ca nimeni să nu ocupe această tară si sa distrugă religia și traditiile noastre. Ștefan cel Mare a fost un erou care a dat Moldovei maximă stabilitate și independență. Despre viața sa, luptele pe care le-a dus, bisericile și mănăstirile ctitorite cunoaștem multe lucruri.

Colaboratorii Filialei N4 din cartierul Soroca Nouă vă propun să descoperiți informație despre domnitor în cărțile de mai jos pe care le puteți lectura, care  vor constitui o deosebită plăcere în a savura filele consacrate domnitorului Ștefan cel Mare.

                                             

                                                      Lectură plăcută!

 

·                 Dabija, Nicolae. Nasc și la Moldova Oameni / Nicolae Dabija. – Chișinău, 1992. – pag.21

·                 Dabija, Nicolae. Domnia lui Ștefan cel Mare / Nicolae Dabija. – Chișinău, 1991.- 126 p

·                 Delavrancea, Barbu. Apus de soare / Barbu Delavrancea. – Chișinău: Litera, 1996. – pg 6-79

·                 Istoria românilor: epoca antică și cea medievală. – cl.a x-a. – Chișinău, 2007. – pag.75-88

·                 Relațiile externe ale Țării Moldovei în documente și materiale (1360-1858). – Chișinău, 2014. – pag.108-112

·                 Sadoveanu, Mihail. Viața lui Ștefan cel Mare / Mihail Sadoveanu. – Chișinău, 1989. -190 p.

·                 Sava, Igor. Domeniul mănăstiresc în Țara Moldovei. – Chișinău, 2012. – 331 p.

·                 Ștefan cel Mare și Sfânt. – București; Chișinău, 2004. – 755 p

·                 Ștefan cel Mare și Sfânt – domnitor al Moldovei. – Chișinău, 2004. – 40 p.

·                 Ștefan cel Mare. – Chișinău, 1999. – 318 p.

 

 

Ion Aldea - Teodorovici, compozitor și interpret

 

          

              Se împlinesc 29 de ani de când cele două inimi gemene ale cântecului de libertate națională, Ion și Doina Aldea-Teodorovici, au încetat să mai bată, în urma tragicului accident rutier care a avut loc la Coșereni, în apropiere de București, în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992. Ziua în care cultura întregului spațiu al limbii române a pierdut cele mai frumoase și mai clare voci ale idealului de recuperare a identității naționale. 

Fără ei, mișcarea de renaștere a spiritului românesc din Basarabia ar fi fost mai săracă, Ion și Doina îngemănând în cântecele lor întreaga puritate, emoție și frumusețe a luptei basarabenilor pentru revenirea la matca lor originară, cea a limbii și culturii române.

    Născut la 7 aprilie 1954, de Buna-Vestire, în orașul Leova, Ion Aldea-Teodorovici a rămas la numai 10 ani fără tată, preotul Cristofor Teodorovici, cel care i-a cultivat din fragedă pruncie dragostea pentru muzică. În timpul studiilor la Conservatorul „Gavriil Musicescu” își face debutul pe scenă, alături de formația „Contemporanul”, condusă de Mihai Dolgan. În anul 1981 se căsătorește cu tânără și frumoasa artistă Doina Aldea, devenită ulterior și Teodorovici (născută pe 15 noiembrie 1958, la Chișinău), alături de care va cutreiera toate localitățile Moldovei. Interesant este că duoul Ion și Doina s-a lansat în cadrul unei seri de creație a poetului Grigore Vieru, un moment predestinat parcă de soartă pentru a arăta traseul hărăzit acestor martiri ai ideii naționale.

Destinul lor se schimbă odată cu mișcarea de renaștere națională a românilor basarabeni de la finalul anilor `80, începutul anilor `90, când popularii interpreți devin vârful de lance al mișcării artistice care avea să însoțească pașii care au dus la repunerea în drepturi a limbii române și a alfabetului latin, iar în final, la independența Republicii Moldova.

În timpul conflictului de pe Nistru, au cântat pentru combatanții de sub tricolor, la numai 300 de metri de linia frontului, pentru a-i îmbărbăta pe cei care luptau pentru păstrarea integrității teritoriale a țării. Atunci, alături de ei și de Grigore Vieru s-a aflat și poetul Adrian Păunescu, un alt mare luptător pentru cauza românilor basarabeni, dispărut prea devreme dintre noi.

Pe 27 august 1991, în fața a zeci de mii de oameni au dat glas prin cântec bucuriei momentului despărțirii definitive de imperiul sovietic, în Piața Marii Adunări Naționale, după care, într-un arc peste spațiul românesc, au plecat direct la Festivalul de la Mamaia, acolo unde au dus cu ei fraților din dreapta Prutului mesajul de libertate al tânărului stat apărut pe harta lumii.

Au dispărut mult prea devreme, în plină putere creatoare, lăsând un gol încă neumplut în sufletele celor care au prețuit îngemănarea versurilor patriotice cu muzica de calitate. Să ne amintim ce spunea marele poet Grigore Vieru, la dispariția fizică a celor doi artiști: „Doina şi Ion, trecuți în legendă, s-au topit în suferinţele acestui pământ, iar noi, la rândul nostru, ne vedem şi mai clar propria fiinţă rănită în oglinda neasemuitului lor har. Artistul nu poate inventa bucuriile, nici durerile poporului său. Asta au înţeles-o Doina şi Ion. Ei n-au inventat nimic, ei, pur şi simplu, au ars în cântecul lor”.