vineri, 29 mai 2020

Lecturăm la bibliotecă


                                                                         Literatura se face prin cultură, iar cultura prin lectură”
                                                                                                                                      (Seneca)

Cartea este ca un trimis al lui Dumnezeu, iar Biblioteca este locul unde cartea este la sine acasă. Lectura ne  pune mintea în mişcare. Promovarea cărţii şi a lecturii, cât şi promovarea informaţiei reprezintă activităţile principale pe care se bazează biblioteca.  Cartea și lectura au fost şi trebuie să rămână componente principale ale bibliotecii. Prin carte, lectură, cunoaştere și informaţie de calitate societatea poate fi schimbată în bine. Lectura rămâne până în prezent cea mai la îndemână modalitate pe care omul modern o are pentru a se educa, pentru a fi capabil să ia singur hotărâri, atunci când vine vorba de a stabili ce este bine sau rău pentru el. În această perioadă de pandemie utilizatorii noștri nu uită de bibliotecă. Ei vin pentru a se informa, lectura, discuta cu rudelele prin rețelele de socializare. Vă așteptăm la biblioteca din cartierul Soroca Nouă. De pe 1-VI-20 biblioteca revine la regim normal de lucru.

  

Un comentariu:

  1. Ma numesc Loana, sunt din Monaco. Am un iubit pe care îl am pe care l-am întâlnit de doi ani. S-a trezit într-o dimineață și mi-a spus că relația s-a terminat. Am fost în lacrimi aproape 4 săptămâni. am fost atât de confuz și de inima. Am trimis-o pe sora mea și pe cea mai bună prietenă a mea, Susan, să-l roage, dar a insistat că relația s-a terminat că era obosit de mine. Până într-o zi foarte bună, când am auzit de dr. Ajayi, am citit câteva mărturii pe site-ul său, așa că am decis să încerc. L-am contactat și el mi-a spus lucruri care trebuiau făcute pentru ca el să arunce o vrajă, la început mă gândeam dacă ar trebui să o fac și mi-am pus în minte să încerc. Am făcut ceea ce mi-a spus dr Ajayi, războiul vrăjitor, apoi nu până la un interval de 7 zile, de nicăieri iubitul meu care m-a părăsit fără niciun motiv a venit la mine acasă într-o seară și a cerșit să mă revină, a venit chiar cu al lui frate și a pledat pentru iertare .. După atâta durere am trecut, iubitul meu a revenit încă ... sunt atât de fericit ... totul mulțumesc dr. Ajayi, îl poți contacta pentru orice fel de muncă de vrajă. Cred că te va vedea prin problemele tale de RELAȚIE.

    E-mail: drajayi1990@gmail.com
    Viber / Whatsapp: +2347084887094

    RăspundețiȘtergere