Biblioteca
este un remediu pentru minte, iar cărţile – remediu pentru suflet. Biblioteca
este o fereastră deschisă în lumea cunoaşterii, iar bibliotecarul este cartea
deschisă peste vremuri ce emană în inimile beneficiarilor multă lumină, înţelepciune
şi căldură.
A doua casă a noastră, – este biblioteca la care sincer
ținem și o prețuim. Și eu nu cunosc nici o persoană, care să nu fi vizitat
măcar o dată în viață acest local de aur – Biblioteca – Centrul tuturor
cărților și al oamenilor de suflet. Biblioteca
servește oamenilor, deci, și noi, dragi colegi le servim prin meserie și
devotament.
Atât timp cât
oamenii vor să citească, pentru
noi bibliotecarii, nu trebuie să conteze ce format preferă acestea pentru
lectură, principalul este să nu renunțe la această zăbavă atât de utilă.
Tehnologiile pentru lectura cărților se vor schimba mereu, însă promovarea
lecturii va rămâne în continuare sarcina principală a bibliotecii. Întotdeauna
va rămâne loc pentru carte și lectură, acestea
doar va fi în alt format. Rolul bibliotecarului este de a apropia oamenii, de a-i
educa prin promovarea valorilor culturale
prin carti, fie prin activităţi tradiţionale etc…
Anul 2012 este începutul
marii schimbări în viața mea, în lumea
Tehnologiilor Informaționale. Un pas esențial în acest sens a fost făcut în cadrul proiectului pilot odată cu crearea
celor șase Centre Regionale de Formare
și selectarea a câte doi formatori. Am fost selectată și eu pentru
a fi inclusă în rețeaua pilot a
programului Novateca, care va da posibilitatea
de-a oferi acces gratuit cetățenilor la computer și Internet, de a colabora mai
strâns cu reprezentanții comunităților locale și de a dezvolta servicii noi în
bibliotecă.
Odată ce a fost
finalizat procesul de selecție au
început cursurile de formare
profesională. În perioada 26noembrie-7decembrie 2012 s-au petrecut
cursurile de Formare de
Formatori și IT și Managementul Calculatorului.
La începutul cursului diferența dintre
competențele în IT a viitorilor
formatori a fost enormă. Dacă unii posedau cunoștințe de nivel
avansat,eu am fost la prima
etapă.
Începând cu data
de 28 ianuarie -1februarie 2013 am instruit șase bibliotecari de la Biblioteca
Coordonatoare din Drochia . A fost o săptămână plină de emoții,pentru mine ca
formator, cît și pentru cursanții care pentru prima dată au pus mâna pe
maus,tastură . A doua grupă care am instruit-o
au fost bibliotecarii de la bibliotecile
comunale din raionul Soroca. Dumnealor cunoșteau relativ calculatorul
–accesarea rețelelor sociale, alții au fost ca și în prima grupă, erau la
început de cale. Dar datorită stăruinței
de care au dat dovadă,în decurs de cinci zile au reușit să însușească
toate obiectivele puse în față.
Lucrând în echipă ca formator pentru comunicarea în
mediul grupului de formatori am creat un grup pe Facebook destinat comunicării
între trainerii proiectului Novateca și membrii comunității bibliotecare, și un
grup Novateca pe Skype.
Biblioteca noastră s-a schimbat, devenind un loc mai
dinamic, care oferă o gamă variată de servicii tradiționale și moderne, spațiu
de socializare, acces la Internet gratuit .
Flacăra care
menține vie atenția, în special a copiilor, este lumea virtuală cu care aceștea
s-au obișnuit. În vederea instruirii utilizatorilor bibliotecii și formării
culturii informaționale la copii am desfășurat Programul „Învață să te informezi”.
Acest program are ca scop cultivarea cunoștințelor și abilităților necesare
într-o societate a informației, inclusiv a abilităților de utilizare a
tehnologiilor informaționale moderne. Copiii au beneficiat de lecții de cultura
informației, cursuri de inițiere în Internet și Word, „Școala de computere în
perioada verii și Internetul”, „Rețelele de socializare avantaje și dezavantaje.”
Am organizat instruire și cu persoane de vârsta a treia.
Doamna Ludmila Popova a rămas mulțumită de instruire acum dumneaei vine la
bibliotecă și vorbește cu nepotul în Israil, poate naviga prin Internet pentru
a găsi informație legată de găsire unui loc de muncă pentru fiica care a rămas
fără serviciu, probleme legate de sănătate.
Scopul principal
este de-a susține implementarea unor servicii noi pentru utilizatori, bazate pe
tehnologiile informaționale, ridicarea nivelului de cunoștințe ale personalului bibliotecii în utilizarea
tehnologiilor informaționale și formării culturii informației la utilizatori.
Serviciile
noi:
Acces
la multmedia;
Servicii
de printare;
Acces
la rețelele sociale;
Comunicarea
cu cititorii prin poșta electronică;
Transmiterea
documentelor pe cale electronică;
Realizarea
paginii electronice;
Cursuri
pentru copii de operare pe calculator orientat spre găsirea informației în
format electronic;
Căutarea
în Internet de adrese Web;
Vizionarea
filmelor cu desene animate;
Jocuri
distractive la calculator;
Inovații
tehnologice prin e-Guvernare;
Au fost implementate trei servicii moderne de bibliotecă:
„Dorești să fii sănătos, informează-te”, „Internetul în vizită la atelierul de
creație”, „Tehnologiile Informaționale mai aproape de persoanele de vârsta a
treia”-2015. În 2017 în parteneriat cu profesoara Svetlana Gumenco am deschis clubul
„Prichindeiii”și cercul „Tinerii condeeri”în parteneriat cu Dragalina
Mihalcean” cu care avem o colaborare fructuoasă.
Lucrătorul bibliotecii e impus să se schimbe. Pe umerii
lui cade sarcina de ai ajuta și pe cei din jur să se schimbe, fie că e vorba de
beneficiari fie că e vorba de colegi.
În ce mod m-am orientat personal la acest compartiment?
Nu am ratat nici o ocazie de a-mi actualiza competențele participând la toate
instruirile organizate:
1. Trainingul
„Diversitatea serviciilor și resurselor informaționale ale bibliotecii ca
vector de imagine în comunitate”-75 de ore Universitatea de Stat din Moldova;
2. Trainingul
„Proiectarea /promovarea unui produs cultural”- 18 ore contact direct, 45ore
activitate individuală 1 martie-30 decembrie 2015 Viorica Gaja Trainer Novateca ;
3. Trainingul
„Elaborarea programului de autodezvoltare” - 6 ore contact direct, 20 ore
activitate individuală – 1februarie – 1iulie 2015 Railean Eugenia Coordonator Novateca,
Trainer;
4. Trainingul
„Clic@ programe pentru bibliotecari”(Publisher, Power Point, Movie Marker, blog
etc.) - 40 ore contact direct, 35 ore activitate individuală 26 iunie – 10 iulie 2015 Viorica Gaja
Trainer Novateca ;
5.
Trainingul „Servicii noi de bibliotecă”- 35 de ore contact direct, 45 ore
activitate individuală – ianuarie – februarie 2015 Railean
Eugenia Coordonator Novateca, Trainer;
6. Trainingul
„Advocacy” organizat de Consiliul pentru Cercetări și Schimburi Internaționale
( IREX ) în cadrul Programului Novateca – 21 – 22; 28 – 29 mai 2013;
7. Trainingul
„ Protecția proprietății intelectuale în Republica Moldova” organizat de către Agenția
de Stat pentru Proprietate Intelectuală – 19 mai 2014;
8. Participat
„Constantin Stere, dimensiunile personalității” organizat de Universitatea
Populară de Vară Constantin Stere, ediția I, desfășurate la Soroca în perioada
18 – 20 iunie 2014 - Acad. Valeriu
Matei;
9. Participat la
Primul Târg al Inovațiilor de Bibliotecă – sesiunea „Transformarea
bibliotecii tale într-un centru comunitar” organizat de programul Novateca pe
data de 3 decembrie 2013 Republica Moldova mun. Chișinău;
Am
participat la toate orele de instruire organizate de CDI „ M.Sadoveanu” .
La ora bibliotecarului:
Prezentări
în Power Point „Dorești să fii sănătos, informează-te”
Comunicarea
„ O viață trăită printre cărți – Raisa Lungu-Ploaie”- decembrie 2013;
Comunicarea
Vasile Alecsandri „ Ș-acel rege-al poeziei, veșnic tânăr și ferice”- iulie
2014;
Comunicarea „Liviu Rebreanu - reprezentant al realismului” noiembrie 2015;
Consult Blogul
Profesional Biblioteconomic, de
unde acumulez diverse experiențe.
Lecturez
cărți și seriale profesionale:
1. Kulikovschi,Lida.
Accesul persoanelor dezavantajate la
potențialul bibliotecilor: Manual pentru bibliotecari.-Ch.:Epigraf
SRL.,2006.-288p.
2. Kulikovschi,Lida.
Cartea modul nostru de a dăinui.-Ch.:Reclama, 2006.-268p.
3. Biblio
Polis” revista BM „B.P.Hașdeu”;
4. „Biblioteca”
revistă de bibliografie și știința informării România;
5. „Cartea.
Biblioteca. Cititorul” buletin metodic. Biblioteca „Ion Creangă”
Împreună
cu colectivul am făcut vizite de studiu
la bibliotecile din Orhei, Ungheni;
Târgul
inovațiilor de bibliotecă – cunoștințele obținute mi-au ajutat să regăsesc un
șir de modernizări în bibliotecă.
Am
inițiat un șir de parteneriate foarte reușite, care ne ușurează activitatea:
- Împreună cu beneficiarii pensionari, o
echipă de la LT. „ C. Stere” și profesoara Gumenco Svetlana am organizat o
campanie de binefacere în pragul sărbătorilor de Paști „ Nu uitați de cei mai
triști ca noi”. În cadrul acestei companii am confecționat jucării, am colectat
cărți. Toate au fost făcute cadou copiilor de la Azimut.
Cel mai
reușit parteneriat este cu colectivul de profesori ai liceului „ C. Stere”.
Împreună am organizat un șir de activități prin
intermediul cărora am promovat tradițiile buneilor noștri:
Contribuția
personală la prestigiul și imaginea bibliotecii:
- Sistematic
plasez informație pe blogul bibliotecii (filiala4soroca.blogspot.com )despre
viața bibliotecii, Facebook, Odnoclasnichi ș.a.