Comunicarea „ Veronica Micle și iubirea secretă”

                                  Cale liberă pentru îndrăgostiți 

La 6 august 1879, profesorul Ștefan Micle se stinge. La 29 de ani, Veronica rămâne văduvă și se pregătește să intre cu brațele deschise într-o tumultuoasă poveste de dragoste.

Așadar, văduva rectorului din Iași se iubea cu celebrul Eminescu! Fără să-i pese de judecata celor din jur, la puțin timp după moartea soțului, în toamnă, Veronica pleacă să locuiască alături de Eminescu, la București. În aceeași perioadă apare pentru prima dată ideea căsătoriei. „Eminescu plănuia chiar să treacă la catolicism spre a face divorțul cu neputință. Maiorescu îl sfătuiește să renunțe la aceste gânduri nebunești“, scrie G. Călinescu în volumul despre viața marelui poet român. (De altfel, marele critic, întemeietorul Junimii, nu a încurajat niciodată această relație. Rațiunile sunt subiective. La 14 ani, în 1864, Veronica fusese martoră într-un proces intentat lui Titu Maiorescu. Fapt pe care criticul literar nu l-a uitat niciodată).  

Veronica, între Eminescu și Caragiale

Ideea căsătoriei este amânată, din cauza neajunsurilor materiale, a opoziției celor din exterior, iar până în decembrie 1881 cuplul Eminescu - Micle trece prin momente dificile. Fiica Veronicăi mărturisește, la un moment dat, că, în primăvara anului 1880, mama sa are un copil cu Eminescu, născut mort. Scrisorile dintre cei doi arată starea de tensiune. Ea îi vorbește despre „curtezani“, îi spune că a descoperit gustul cochetăriri, încercând să-l ațâțe, mai ales că știa că-i poate stârni imediat gelozia.

În această perioadă Veronica are o aventură cu marele dramaturg I.L. Caragiale, prieten cu Eminescu. Dacă pe Veronica a iertat-o, marele poet n-a mai vorbit niciodată cu dramaturgul, care-i era „prieten“ până atunci.

A doua logodnă

De Crăciun cei doi îndrăgostiți se împacă, iar în relația lor urmează o perioadă de acalmie.

„În  1882, prin februarie, Veronica șezu câtva timp la București pe strada Buzești nr. 5 împreună cu Eminescu. Veronica vroia să se căsătorească numaidecât și să se stabilească la Iași“, scrie Călinescu. Căsătoria rămâne totuși doar un gând irealizabil.

În același an, Eminescu ajunge la Constanța. Avea 33 de ani și vedea pentru prima dată marea, cea pe care o descrisese de atâtea ori în versuri până atunci.  Pe malul mării, într-unul dintre cele mai importante momente ale existenței sale, gândul îi este tot la Veronica.

„...Șed într-o mansardă și privirea mi-e deschisă din două părți asupra mării, pe care aș vrea să plutesc cu tine. Te sărut dulce, draga mea Veronica, și rămân al tău. La anul să știi că venim amândoi aici“,  îi scria Mihai Eminescu Veronicăi Micle la 16 iunie 1882, dintr-o cameră a hotelului d’Angleterre.

În cele zece zile în care a stat la malul mării i-a scris Veronicăi trei scrisori. I-a descris în cuvinte frumoase marea, dar și micul orășel litoral - Constanța.

„Cea mai dulce-ntre femei mă lasă“

Nici în 1882 cei doi nu și-au unit destinele, iar relația dintre ei s-a răcit din nou. „Cei doi se despărțeau supărați“, scrie Călinescu. Iar momentul apare și în poeziile lui Eminescu: „De astazi dar tu fă ce vrei,/De astăzi nu-mi mai pasă. Că cea mai dulce-ntre femei/Mă lasă“.

Scrisorile lui Eminescu ascund starea de tensiune ce exista între cei doi îndrăgostiți. În august 1882, Eminescu îi scrie Veronicăi: „Măi, fată nebună și drăgălașă, Și zi, e pozitiv că eu te-nșel, că te uit, că-mi ești dragă numai pe cât te văd cu ochii? Mânca-ți-aș ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu știu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău. Dar zi și tu – ce e de făcut? În vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav și descurajat – cum să vin la tine, pe cine să las în loc? (...)

Al tău Emin“
Toate razele de lună, toate razele din soare/Să te pot uita pe tine, să simt sufletul că-mi moare”

„Îți vei fi aducând aminte poate că-ntr-o scrisoare ți-am cerut iertare c-am îndrăznit a te iubi. Știam eu de ce-o cer. Știam prea bine că fondul sufletului meu e desgustul, apatia, mizeria. Eu nu sunt făcut pentru nici o femee, nici o femee nu e făcută pentru mine, și oricare ar crede-o aceasta, ar fi nenorocită. Nu iubesc nimic pentru că nu cred în nimic și prea greoi pentru a lua vreun lucru precum se prezintă, eu nu am privirea ce înfrumusețează lumea, ci aceea care vede numai răul, numai defectele, numai partea umbrei. Sătul de viață fără a fi trăit vreodată, neavând un interes adevărat pentru nimic în lume, nici pentru mine însumi, șira spinării morale e ruptă la mine, sunt moralicește deșălat. Și Dta mă iubești încă, și Dta nu vezi că sunt imposibil, că-ți arunci simțirea unui om care nu e-n stare nici de-a-ți fi recunoscător măcar?Dă-mă uitării precum te-am mai rugat, căci numai uitarea face viața suportabilă“, îi scria Eminescu în septembrie 1882.

Finalul

 1883 este anul în care debutează boala lui Eminescu. Se tratează la Viena, apoi în Italia. Revine la Iași peste un an, iar în 1887 este în grija surorii sale, Henrieta. Veronica se mutase deja la București, alături de cele două fete ale sale și încearcă să-l convingă și pe Eminescu să revină în Capitală. Poetul se mută la București abia în aprilie 1888. Sfârșitul era aproape.

Însă poveștile lor pare-se că au fost mereu unite. Coincidențe stranii le-au marcat jocul destinului. Chiar în momentele în care Eminescu se stingea la spital, Veronica scria despre viață, despre moarte, efemeritate. Este vorba despre poezia „Raze de lună“:  

„«Ce n-ar da un mort în groapă pentr-un răsărit de lună!»/Ai zis tu, și eu atuncea, când pe-a dorului aripe/Duși de-al iubirei farmec, – privind cerul împreună –/Noi visam eternitate în durata unei clipe. (...) Dac-ar da un mort din groapa pentr-un răsărit de lună/A sa liniște eternă, eu aș da de voie bună

Veronica nu putea trăi fără Eminescu. Iar primul semn a fost dat chiar la înmormântare. Pe pieptul poetului a așezat o cunună de „nu-mă-uita“. Doar un gest prevestitor a ceea ce avea să se întâmple.

După înmormântare, Veronica a mai stat în București două săptămâni, după care a plecat în Moldova și s-a retras la Mănăstirea Văratec.

La 4 august 1889, iubita îndurerată se sinucide cu arsenic. Își dorea să fie din nou alături de cel care i-a marcat destinul. Se împlineau 50 de zile de la moartea poetului și 10 ani de la sfârșitul lui Ștefan Miclea.

Copiii scriu scrisori lui Moș Creciun

 

Copiii au confecționat jucării și au împodobit bradul, i-au scris scrisori lui Moș Creciun

Ziua Primarului la Bibliotecă

    Pe data de 1 decembrie la CDI „ M. Sadovenu” a avut loc întâlnire cu primarul orașului Soroca Victor Său. Elevii din clasa a IV-a „F”IPLT.„C. Stere” îndrumați de profesoara Svetlana Gumenco, care sânt membri SNB  Clubul micilor actori „ Prichindel”a filialei N4 au prezentat un spectacol tetralizat cu personaje literare din operele îndrăjite. Eroii au creat o adevărată împărăție a basmului, recitând poezii, cântând și amintindu-ne cele mai  captivante secvențe din poveștile lui Ion Creangă ș.a.  Ei au dovedit că sânt foarte isteți și ingenioși. 

În Moldova-I toamnă – frunză curgătoare.

                                             În  Moldova-I toamnă – frunză curgătoare.

                              
                                Toamna galben aurie, cu covor de frunze moi

                                Și cu haina ruginie iarași ai venit la noi.

                                Plină ești de roade, plină ca o harnică albină .

                                Porti in cosuri mari si grele, struguri dulci, mere și pere

                                Porți in plete crizanteme, albe flori in diademe

                                Ca o zână din povesti, Toamna, ce frumoasă ești!!!

    Vă invităm  să facem o călătorie imaginară pe cărările Toamnei. Aşa că vom călători spre anotimpul frunzelor uscate şi al lăzilor cu roade încărcate, anotimpul care noaptea crește şi în care vremea se răcește, anotimpul în care păsările călătoare pleacă  spre ţările calde însorite.

   Pe data de  17.11.2017, într-o minunată zi de toamnă ruginie, menită parcă să sfideze dimensiunea brumărie și rece, la filiala N4 a CDI „ M. Sadoveanu”  s-a petrecut un spectacol literar – musical  cu genericul „În Moldova-i toamnă – frunză curgătoare.”      La activitate au participat elevii clasei a V-a „F” ghidați de doamna profesoare, Mihalcean Dragălina. Ei au recitat poezii din creația scriitorilor clasici Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri și a scriitorilor contemporani, creaţii proprii ș.a. Elevii  au cântat, jucat  cu drag frumusețea și bogăția toamnei, au animat spectatorii cu ghicitori despre acest anotimp, au stat la sfat cu crăiasa Toamnă. A fost o adevărată sărbătoare la care copiii, cu nostalgie în suflet și-au luat rămas bun de la toamnă, care le-a promis că la anul va veni din nou pe plaiul nostru tot cu roade bogate, cu fructe și legume gustoase și frunze multicolore.

   Copiii s-au implicat cu toată dăruirea în realizarea acestei activități și pentru efortul lor au fost răsplătiți cu dipomă și dulciuri. Într-o asemenea  zi, toamna însăși a râs în hohote de bucurie, pentru că prin ochii copiilor își vede cu adevărat împlinirea…

Cea mai frumoasă clipă din vacanța mare

   Și în acest an beneficiarii/copii ai filialei N4 a CDI „M. Sadoveanu”  au demonstrat că la Soroca se pune preț pe carte, lectura nu s-a „demodat”, iar bibliotecile continuă să fie localurile solicitate de comunitate.

   Acțiunea „Cea mai frumoasă clipă din vacanța mare”  sa petrecut la CDI „ M. Sadoveanu” au participat 3 beneficiari de la filiala N 4 din cartierul Soroca Nouă: Luța Irina eleva clasa VII „ C”, Buzurniuc Ana-Maria eleva clasei II „B” și Buzurniuc Alexandra clasa VII„ B” LT. „ C. Stere”care în formă de poezii, desene, versuri, esee, și-au împărtășit impresiile de vacanță.

Sentimentul de satisfacție a predominat peste celelalte. Numai în ce mod nu s-au distrat odihnindu-se la tabără, făcând sport, scăldându-se în Nistru, ajutând părinții, trebăluind la bunici, furând cireșe, inclusiv de acasă.

  Toți vorbitorii au recunoscut că pe perioada vacanțelor cartea n-a lipsit din programele de odihnă, iar bibliotecile nu au fost ocolite de ei.

   Copiii au fost menționați pentru participare în programele de vară, inclusiv șase din ei s-au învrednicit cu diplome „Miss/Mister Lecturile verii”.

 Cu frumosul prilej de întoarcere la învățătură le urăm tuturor elevilor multă sănătate, perseverență, noi realizări în munca cu cartea. Colaboratorii  filialei N4:Ciolacu Iulia, Șvitchii Nina, Maximova Larisa. 

  

Concursul „ Eu și comunitatea ”și concursul de desene „ Un loc pitoresc din Soroca”

                                    Eu și comunitatea

        De n-o fi în lumea asta

         Binele și răul

         De  n-ar înflori astra

         Albinelor polenul

Căci  noi  suntem albine 

Hărnicia-e un dar

Și n-o să ne dărâme

Nici un fel de bondar

                    Bondarii sunt acei

Care ne se împart

Albina însă cere

Suratelor un sfat

    Așa precum la oameni

    Cu toții împreună

    În lume n-are seamăn

    De pui mână  la mână

          Toți formăm comunitate

           Fiecare are răsplata

          Dar mai presus de toate, suntem societate

          Și suntem judecați

          Dacă ofensăm natura și dacă o poluăm.

                              Aleksandrov Andreea clasa VII „F” IPLT „C. Stere”

                                  Localitatea mea

Localitatea  mea este un sătuc din municipiu  Soroca, și se numește satul Egoreni.

Orașul și satul meu sunt niște locuri pitorești unde-ți poți reaminti trecutul. Turiștii din toate țările ne vizitează Cetatea, Lumânarea Recunoștinței cheamă creștinii la ea, prin frumusețea sa. Dealurile verzi, în plină primăvară înfrumusețează mediul. Aerul curat ne oferă un mod de viață destul de sănătos. În satul meu totul este frumos și miraculos. Câmpiile înverzite, pline cu flori mă atrage prin minunile sale. Nistrul cristalin și sclipitor cuprinde oamenii și le oferă plăcere. Pârâiașele jucăușe aleargă prin crăpăturile pietrelor. Cântecul magic al păsărilor mă adoarme în fiecare seară. Animăluțele zburdalnice îmi fac companie tot timpul.

Eu cred că localitatea mea este cel  mai frumos loc de pe pământ, și niciodată nu mă voi despărți de ea.

                                               Dubciuc Ana-Maria clasa VI „B” IPLT „C. Stere”

                                      Soroca oraș istoric

În anul 2016 m-am transferat cu traiul din raionul Anenii Noi în orașul Soroca. Aveam temeri și emoții, când mă gândeam că voi locui într-un oraș necunoscut. Dar orașul acesta mi-a plăcut de la prima vedere. Primul lucru care m-a uimit  și m-a încântat, a fost Lumânarea Recunoștinței. E un monument ce simbolizează măreția și mândria neamului. Iar pietrele așezate una lângă alta, formând acea coloană înaltă, semnifică că suntem un neam unit și blând.

Pot spune cu fermitate, c-am îndrăgit orașul și monumentele din el.

                                                      Morozan Sergiu clasa A III„f”IPLT „C. Stere”