Azi 9 august colaboratorii bibliotecii N4 și voluntara Ciubuc Vlada, cu copiii de toate vîrstele de la preșcolari și mai măricei am petrecut o activitate în aer liber în parcul din preajma Nistrului, unde este amenajat „Topoganul picilor”. Am pregătit pentru ei o selecție de jocuri și activități de facut in aer liber. Ce momente frumoase sunt cele in care ne vedem copiii juncandu-se bucurosi afara, alergand și imbrațișând aerul! Majoritatea copiilor adoră să se joace în aer liber cu sloganul „Mișcare-sănătate”. Activițatile in aer liber
sunt importante, pentru că îi relaxeazăpe cei mici și le stimulează imaginația.
Pe parcursul jocurilor s-a păstrat dispoziția și
voia bună, ceea ce pentru copii este atat de necesar, pentru a păstra farmecul
vacanței de vară. La sfârștitul activității copilașii au fost serviți cu dulciuri, fructe și înghețată.
Azi 8 august colaboratorii bibliotecii și voluntara Ciubuc Vlada am petrecut o activitate extramuros în grupa medie de la grădinița N12 educatoare- Doamna Galina, cu un program distractiv: jocuri pe rol și de imaginație, creație, primii pași prin poveștile lui Ion Creangă ș.a. Copiii au îndemnați să fie activi, veseli la jocurile copilăriei. Această activitate face parte din cadrul programului „Lecturăm și ne distrăm- timpul vesel petrecem”.
Pe data 6 august, în incinta bibliotecii N4 din cartierul Soroca Nouă s-a petrecut o oră de poveste, distracție, veselie cu tema „Tata, mama lumea întreagă la portița cu povești” în cadrul programului de voluntariat „ Lecturăm și ne distrăm - timpul vesel petrecem . În sală s-au adunat cei mai curioși, isteți, dornici de a învăța ceva nou. Activitatea a fost ghidată de voluntara Ciubuc Vlada și colaboratorii bibliotecii. Copiii au lecturat„Balada celor cinci motănași” de Ion Druță, o poveste înduioșătoare, plină de tâlc, în care drăgălășenia pisicilor se împletește cu o măiastră personificare, și este scos în evidență puternicul impuls
matern ce stapânește atât în lumea oamenilor, cât și în cea a animalelor. În continuare copii au dansat, s-au jucat și au rămas satisfăcuți...